Spectacolul "OST (Organic Sound Twist)"

VOI MERGE 0

Alegeti una dintre optiuni:

Imagini

Informații

Data: 28 Octombrie 2018, 19:00 Duminică
Evenimentele trecute
  • 20 Septembrie 2018, 18:00 Joi
  • 15 Iunie 2018, 22:00 Vineri
  • 27 Aprilie 2018, 19:00 Vineri

Descriere

concept de Andrea Gavriliu

concept, choreography, interpretation, musical illustration, text and sweat: Andrea Gavriliu
scenografia: Alexandru Petre

Este un lucru la care mă gândeam de multă vreme. Este primul meu solo coregrafic. Cochetam de mai mult timp cu această idee și mi-am spus că, iată, a sosit momentul! Întotdeauna muzica a accesat niște senzații, mi-a deblocat amintiri, idei, sentimente. M-au inspirat și unele cărți pe care le-am citit, câteva documentare pe care le-am văzut. În spectacolul acesta, partenerul meu direct este muzica. Și l-am numit OST, care, în mod normal, este o prescurtare de la original sound track. Numai că în cazul meu, OST va fi prescurtarea de la organic sound twist pentru că, muzica fiind partenerul meu, încerc să fac în așa fel încât, chiar dacă fac o coregrafie stabilită dinainte, matematică aș putea spune, elementul de spontaneitate să nu lipsească.

Muzica mă ajută să-mi amintesc de un trecut care nu a avut loc. Mă face să-mi imaginez un viitor ce va deveni un trecut neîmplinit. Dar asta nu mă întristează. Pentru că atunci când o reascult, mă păcălește cum că s-a întâmplat. Și chiar s-a întâmplat. Și a sunat bine de tot în corpul meu!

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?