Balet pe ghiata ”Frumoasa din pădurea adormită”

VOI MERGE 0

Alegeti una dintre optiuni:

Imagini

Informații

Data: 13 Ianuarie 2019, 19:00 Duminică
Telefon Informații: 0799 600 900 / 0264/439043 / 0730/083.881
Locul:Cluj, Diesel Events
Evenimentele trecute
  • 13 Ianuarie 2019, 16:00 Duminică
  • 8 Ianuarie 2019, 19:00 Marți

Descriere

BALETULPE GHEAŢĂ DIN ST. PETERSBURG
Spre deosebire de multe alte grupări de dans şi show pe gheaţă, ansamblul din St. Petersburg este unicul în lume care poartă titlul de "balet pe gheaţă", împletind elementele de patinaj artistic cu cele ale baletului clasic.
A fost infiinţat in 1967 de Konstantin Boyarski, care a îmbinat, pentru prima dată in lume, patinajul artistic şi baletul clasic rusesc. Succesul a venit la scurt timp atât din partea publicului, cât şi a criticilor, care au apreciat munca deopotrivă complexă şi îndelungată de adaptare a elementelor de balet clasic pentru patinaj. Un nou gen de spectacol luase fiinţă: baletul pe gheaţă.
În prezent, ansamblul cuprinde aproximativ 80 de balerini pe gheaţă, are o recuzită cu 800 de costume spectaculoase şi este condus de directorul artistic Konstantin Rassadin, artist emerit al Rusiei şi fost solist al Mariinsky Ballet, elev al lui Rudolf Nuriev. Ca balerin, Rassadin a dansat alături de nume precum Mihail Barisnikov şi Natalia Makarova.
Marea majoritate a dansatorilor actuali au câştigat medalii naţionale şi internaţionale la patinaj artistic şi provin din şcoli renumite, cum ar fi Jubilejni, unde a fost descoperit multiplul campion olimpic Evgheni Plushenko. După terminarea pregătirii sportive, patinatorii se antrenează în regim intensiv cu coregraful Konstantin Rassadin, împletind elementele de patinaj artistic cu cele ale baletului clasic rus, pentru a forma unităţi de înaltă calitate artistică. Abia după doi ani de antrenament în baletul pe gheaţă pot apărea în faţa spectatorilor. Toate spectacolele sunt realizate respectând canoanele baletului clasic şi integrând în coregrafie elemente spectaculoase de patinaj artistic. Fiecare nouă producţie este pregătită mai bine de un an înainte de a fi prezentată publicului.

FRUMOASA DIN PĂDUREA ADORMITĂ - BALET PE GHEAŢĂ
Muzica: Piotr Ilici Ceaikovski
Coregrafia originală: Marius Petipa
Coregrafia adaptată: Konstantin Rassadin
Cu: Marina Lekhmus (Aurora), Roman Zarutckii(Printul Désiré)

Baletul “Frumoasa din pădurea adormită” a fost compus de Piotr Ilici Ceaikovski între 1888-1889. Este cel de-al doilea balet al lui Ceaikovski, precedat de “Lacul lebedelor” (1875-1876) şi urmat de “Spărgătorul de nuci” (1892).
Iată ce scria Ceaikovski despre “Frumoasa din pădurea adormită”: Subiectul este atât de poetic, atât de apt pentru muzică, încât m-a pasionat şi am compus baletul cu acea căldură şi plăcere care condiţionează întotdeauna calităţile unei creaţii.
Subiectul este oarecum asemănător cu cel din primul balet al lui Ceaikovski, “Lacul lebedelor”: întunericul este, în cele din urmă, învins de forţele luminoase ale iubirii, prieteniei şi purităţii sufleteşti. Vraja este risipită, personajele demonice înfrânte. Rămâne dominant aspectul feerico-romantic, datorită lirismului pe care Ceaikovski a ştiut să îl insufle personajelor sale.

DESPRE BILETE
Diesel Events oferă posibilitatea de a plăti biletele prin transfer bancar, umând ca acestea să fie trimise cumpărătorului.

PREŢURILE BILETELOR(LEI)
VIP -----------400
Premium ----- 350
Gold ----------300
Silver ---------250
Cat. 1 ---------200
Cat. 2 ---------150
Cat. 3 ---------100
Cat. 5 -----------50(vizibilitate redusă)
După efectuarea plăţii, vă rugăm să ne trimiteţi confirmarea prin email la rezervari@dieselevents.ro.

NOTA IMPORTANTĂ:
Aceste preţuri au toate taxele incluse şi sunt valabile doar pentru biletele cumpărate de la Diesel Events.
Agenţiile revânzătoare pot aplica propriile lor comisioane.

CUM REZERVAŢI BILETELE? CUM CUMPĂRAŢI? CUM PLĂTIŢI?
După ce aţi reuşit să identificaţi pe hartă locurile dorite, pentru a face rezervarea, vă rugăm să ne contactaţi la unul dintre numerele de telefon 0799 600 900, 0264/439043; 0730/083.881 sau, prin email, la rezervari@dieselevents.ro .
După confirmarea de către noi a disponibilităţii locurilor respective, rezervarea rămâne valabilă 24 ore, timp în care puteţi să achitaţi contravaloarea biletelor la Birourile Diesel Events(Cluj-Napoca, P-ţa Unirii 10) sau prin transfer bancar către:

PENTRU COPII ŞI FAMILIE
Pentru că basmul în sine, dar şi muzica, dansul şi decorurile sunt potrivite celor mici, am încercat să venim în sprijinul familiilor cu copii care îşi doresc să participe la acest minunat spectacol.
Copiii până la 4 ani, însoţiţi de părinţi, intră gratuit fără a avea loc pe scaun.
Copii cu vârsta între 4 şi 9 ani, însoţiţi de părinţi, plătesc 50% din preţul biletului, primind loc pe scaun❗️

PENTRU SPECTATORI
Accesul în sală va fi posibil începând cu 30´ înainte de începerea fiecărui spectacol. După ridicarea cortinei, accesul la locurile rezervate se va putea face doar în pauza dintre acte.
Pot fi folosite, fără bliţ, doar aparatele de fotografiat pentru amatori. Fotografierea trebuie să nu deranjeze ceilalţi spectatori.
Telefoanele mobile trebuie închise sau puse pe modul silenţios.
În pauza dintre acte există acces la bufetul din holul de la intrare.

 

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:
Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?