Expoziţie tactilă "Atinge şi înţelege - mesajul tactil al obiectelor ţărăneşti tradiţionale"

Imagini

Informații

Descriere

Expoziţia tactilă „Atinge şi înţelege – mesajul tactil al obiectelor ţărăneşti tradiţionale” a fost realizată în anul 2009, cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional, în cadrul proiectului „Şanse egale în accesul la cultură”.

Expoziţia este destinată în primul rând vizitatorilor cu deficienţe de vedere, oferind însă, în acelaşi timp, o experienţă de un tip aparte şi vizitatorilor obişnuiţi, mai ales unei anumite categorii de vârstă: copiilor dornici să atingă şi să manipuleze asemenea obiecte neobişnuite.

Ni s-a părut firesc ca expoziţia să se integreze tematic în actuala noastră expoziţie de bază, să prezinte aceleaşi domenii importante ale culturii tradiţionale, dar prin intermediul unei percepţii aparte.

S-au selectat, în funcţie de spaţiul disponibil, acele domenii reprezentative din expoziţia permanentă, care se pretează la transpunerea în variantă tactilă: culesul din natură, pescuitul tradiţional, agricultura, creşterea animalelor, fierăritul, olăritul, cojocăritul, industria casnica textilă şi portul tradiţional.

Am încercat să selectăm în cadrul fiecărui domeniu acele exponate, care nu prezintă pericol la o investigare tactilă, şi permit conturarea universului ţărănesc ca un întreg organic, apropiat de natură. Replicile după obiectele de patrimoniu au fost executate în tehnici tradiţionale, de meşteri populari din diferite regiuni ale Transilvaniei.

Expoziţia este dotată cu benzi podotactile, marcând punctele de interes (intrarea/ieşirea din expoziţie; punctele de oprire pe module şi la infochioşc, accesul la utilităţi), facilitând orientarea individuală în spaţiul expoziţional.

Textele informative sunt redate atât în formă scrisă (în alfabetul Braille şi în tipăritură convenţională), cât şi în variantă audio. De asemenea, accesul la informaţii este facilitat şi de desene executate în relief.

Amenajarea a două colţuri de joacă la debutul şi finalul expoziţiei tactile oferă tuturor copiilor posibilitatea de a experimenta contactul cu jucăriile tradiţionale.

Amplasarea pe hartă

Autentificare

Vă rugăm să introduceți emailul și parola Dvs:

Înregistrare Express

Introduceți adresa de email și parola:

Pe Fest.ro, puteți adăuga propriile evenimente pentru a vă promova sau distribui publicului nostru. Pentru acest lucru, creați un cont personal și urmați acești pași: 1. Autentificați-vă sau înregistrați-vă pe platformă. 2. Accesați "Contul meu" și categoria "Pentru proprietar". 3. Completați formularul "Adaugă un eveniment nou" cu informațiile despre evenimentul dvs. 4. Adăugați o imagine relevantă pentru eveniment. 5. Revizuiți informațiile și publicați evenimentul. 6. Acesta va fi verificat de către echipa noastră înainte de a fi afișat pe site pentru toți utilizatorii. 7. După aprobare, acesta va fi vizibil pentru toți. 8. Oricând veți avea acces rapid și ușor pentru a gestiona și actualiza detaliile evenimentului în funcție de necesitățile dvs. Așteptăm cu interes evenimentele dvs. pe Fest.ro!

Emailul Dvs este deja înregistrat pe Fest.ro. Doriți să unificați ambele conturi de utilizator?